Cine suntem
Totul a început în anul 1991 când doi oameni puternici cu spirit întreprinzător au demarat o fabrică de pâine. Succesul lor a adus cu sine și nevoia de noi sortimete și varietăți de patiserie. Cu trecerea timpului compania Cornelius SRL de dezvoltat o linie de producție pentru covrigi și rând pe rând au fost create rețetele și în final produsele din prezent.
În tot acest timp producția a crescut, iar principiile noastre au rămas mereu aceleași: calitate, siguranţă, seriozitate şi profesionalism. Am pus nevoia clienților pe primul loc și așa am ajuns să fim cunoscuți și apreciați atât în țară cât și în străinătate. Cornelius este marcă înregistrată din 2010.
Cum realizăm produsele
Alegem cu grijă ingredientele din care producem apoi fiecare sortiment Cornelius. Cei peste 80 de angajați sunt atenți ca fiecare produs să fie realizat conform standardelor și rețetelor. Produsele sunt atent urmărite din momentul în care se combină ingredientele până în momentul în care sunt ambalate.
Reușim să producem peste 22 de tone de covrigi, kroketinii, turtă dulce sau crokeks în fiecare zi. Asta fiindcă lucrăm cu spor și dăruire pentru fiecare pachet care iese pe poarțile fabricii. Atenția la detalii este importantă pentru noi. Doar așa am reușit să vindem produsele Cornelius în toată țara și chiar în alte 5 țări din Europa.